Lumea e plină de ipocriți. Este interesant să-i studiezi în paginile ziarelor, la TV și pe internet, fie că sunt politicieni, vedete sau jurnaliști. Sub diverse măști, mai mult sau mai puțin elaborate, încărcate de filosofie și principii bine sforăite public, ascund de fapt defecte din cele mai mărunte: incompetență, lene, prostie, duplicitate.
Toți au în comun un anumit tip de comportament care te face să-i recunoști de la o poștă. Le place să dea lecții de orice, pe ton prețios, bășcălios, patern sau didactic. Fac asta pentru a ascunde propria incapacitate de a produce ceva remarcabil.
În orice zonă performanța se poate evalua inexact, în argumente subiective și teorii interminabile. Aceasta este zona în care îi place ipocritului să lâncezească, pentru că aici poate să construiască toată butaforia care îi maschează adevărata valoare. În acest decor ascunde bine motivele pentru care este incapabil.
Ipocriții urăsc matematica, pentru că cifrele au calitatea implacabilă de a expune performanța în stare pură, dincolo de măști și butaforie oratorică. În comerț vinzi sau nu vinzi. În afaceri faci sau nu profit. În fotbal faci puncte pe teren și în media ai sau nu ai audiență. E o contabilitate simplă care se face pe plus sau pe minus.
Puși în fața cifrelor, dacă nu pot să fugă, ipocriții încep să caute explicații din cele mai elaborate. În fotbal e vinovat mereu arbitrajul. În comerț e vinovat hoțul cu magazinul vecin, primăria, prefectura, garda financiară. În afaceri, nenorocitul de Guvern e cel care frânează lucrurile.
În media explicațiile sunt mai complicate. Pentru că aici sunt oameni specializați în modelat informația, răspunsul are altă conotație: audiența pe care nu putem să o facem nu ne trebuie, nu e sănătoasă, nu facem orice de dragul audienței.
Să nu uităm deontologia profesională! Câte defecte, incompetenţe şi câtă lene se pot ascunde sub plapuma deontologiei!
Ipocritul din această categorie nu va fi capabil să aducă publicului lui un subiect interesant, care să capteze atenția, dar va găsi mereu ceva de criticat la colegul care face asta. Va sta pe margine, producând puțin și prost, dar va da mereu note celor care vor să facă mai mult. Are o oarecare demnitate însă, pentru că măcar își asumă poziția, ipocrită cum este ea, cu nume și prenume.
Presa oferă și un alt tip de ipocrit, chiar mult mai penibil decât incompetentul care maschează prin filosofii interminabile incapacitatea de a livra publicului lucruri care să intereseze, să capteze atenția.
Este vorba de ipocritul care, atunci când se expune public cu identitatea reală, pozează într-un autor decent, cult, moderat, civilizat. Când nu-și semnează ”operele” expune, de fapt adevărata lui față.
Un autor care semnează texte foarte calme și decente într-un ziar de calitate a produs deunăzi, într-o publicație de satiră, un text de cea mai joasă speță. Bineînțeles nesemnat, neasumat. A proptit textul într-o simplă presupunere produsă de logica proprie și nu a verificat o secundă dacă ceea ce e în mintea lui tulbure corespunde realității. Și-a permis să-și mintă cititorii sub justificarea că a scris un pamflet. Și sub eticheta asta se poate masca orice. Dacă pui unul lângă altul cele două texte nu ai spune că sunt scrise de aceeași persoană.
Alt ipocrit se declara, recent, într-un editorial, scârbit de stirile televiziunilor şi paginile ziarelor care, pentru gustul lui, sunt prea tabloide. Nu prea ştie cum să capteze atenţia publicului, dar e specialist în lecţii de jurnalism inutile.
Nu foloseşte nimănui, în nicio breaslă, un individ care stă deoparte şi critică numai cu scopul de a arăta lumii cât este el de grozav. Cine îl opreşte să aducă în faţa publicului, zilnic, subiecte de cea mai bună calitate care să facă record de audienţă ? Nimeni! Nu e capabil să o facă, dar critică la modul cel mai ipocrit munca altora.
Văd aproape zilnic în presă lecţii date de jurnalişti care trăiesc cu convingerea că sunt prea buni pentru lumea în care trăiesc. Nu găsesc însă vreo manifestare concretă a geniului lor. Ceva, orice, prin care să arate că ştiu şi pot să producă audienţa de care avem nevoie, fără a recurge la metodele pe care le critică. Nu o fac pentru simplul motiv că nu ştiu cum să o facă. Dar le place să dea lecţii.
Culmea e că nu-i vezi nici spetindu-se cu munca. Măcar pe jumătate din cât aleargă un reporter care vine zilnic plin de subiecte la întâlnirea cu publicul lui. Unii stau cu birourile la un metru de reporterul care aleargă nebun după ştiri şi nu mişcă un deget pentru a-l ajuta. Dar, la sfârşit de săptămână vin să-i dea note, să-l critice, să-i dea lecţii.
Citeşte alte opinii pe aceeaşi temă:
Biserica ipocrită, preoții perverși și comentatorii talibani
Revoluţia care nu a mai avut loc
Mălin Bot este jurnalist şi redactor-şef adevarul.ro
Citeşte alte opinii ale jurnalistului Malin Bot pe platforma “ideilibere.ro“:
“Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta“
Tag-uri: jurnalism, jurnalisti, mass media, Presa
