MAY
13

Toţi şi-au bătut joc de profesori şi de şcoală

  |   Postat în Fără categorie   |   Fii primul care comenteaza acest articol!

Guvernele de după 1990 au dat-o rău în bară la Ministerul Educaţiei. Ministrul plagiator Mang este doar un nume din lista prea lungă a personajelor lipsite de etică şi competenţă care au aterizat în fotoliul ministerial.

Şcoala nu a fost o prioritate pentru niciun partid care a deţinut puterea după 1990. În declaraţii electorale şi programe politice toţi au plasat educaţia pe o poziţie privilegiată, dar în fapte au tratat-o fără niciun respect. Numirea după ureche a unor miniştri complet incompetenţi sau imorali este doar o dovadă palpabilă a acestui fenomen. Toate guvernările au etalat în alegerea unor indivizi nepotriviţi pentru o misiune atât de importantă.
(mai mult…)

MAY
11

Joi dimineaţă, Bucureşti, intersecţia dintre Şoseaua Ştefan ce Mare şi Calea Floreasca. Un tramvai dă buzna, forţând galbenul, ca un tăvălug, blocând maşinile care încercau să vireze la stânga şi cu ele toată intersecţia. După jumătate de oră: accident grav în Pasajul Lujerului.

Primul incident nu avea absolut nicio importanţă, dacă nu era urmat de accidentul în urma căruia 87 de persoane au ajuns la spital petrecut la jumătate de oră distanţă. A căpătat importanţă, pentru că arată cât de periculoasă este atitudinea unor vatmani, în situaţii neprevăzute. Forţează nota, fără să se gândească prea mult la alţi „participanţi la trafic”sau la posibilele efecte ale atitudinii lor. În 99 la sută dintre situaţii nu se întâmplă nimic mai grav decât eventuala blocare a unei intersecţii sau sperietura provocată şoferilor din jur.

În situaţii excepţionale, atitudinea iresponsabilă a unor vatmani în trafic produce efecte foarte grave. Astăzi un tramvai a rămas blocat în pasajul Lujerului, din Bucureşti. 86 de persoane au ajuns la spital pentru că vatmanii altor două tramvaie, care veneau din spate, nu au putut să frâneze la timp şi au intrat în plin în garnitura staţionată.
(mai mult…)

MAY
10

Prim-ministrul Victor Ponta a “sfătuit” poliţiştii să se concentreze pe interlopii care au luat străzile în stăpânire, explicându-le elegant că asta e o treabă mult mai importantă pentru români decât cazurile de corupţie. Fostul procuror Victor Ponta nu pricepe că tocmai din cauza corupţiei au ajuns interlopii să facă legea.

Este adevărat că nu a spus-o pe şleau, dar a lăsat să se înţeleagă un mesaj foarte periculos. „La TV întotdeauna sunt interesante cazurile de corupţie, spectaculoase. Ca fost procuror de teren ştiu foarte clar că ce influenţează radical viaţa fiecărui cetăţean este siguranţa lui personală. Ştiu că în România există un pericol real ca diverse clanuri mafiote şi structuri de crimă organizată să stăpânească zone din ţară. Prioritatea zero este combatarea oricărui tip de crima organizată din România“, a spus Ponta separând două fenomene infracţionale: corupţia şi crima organizată.
(mai mult…)

MAY
07

Un fost ofiţer al Poliţiei de Frontieră, refugiat în Elveţia, confirmă dimensiunile caracatiţei care dirijează contrabanda de la graniţe şi descrie din interior fenomenul.

În acest moment identitatea sursei nu este relevantă şi nici identitatea personajelor despre care acesta vorbeşte. Foarte important este mecanismul descris de fostul ofiţer, forţat să plece din ţară. Informaţiile oferite confirmă o situaţie pe care mulţi o cunosc şi descriu circuitul şpăgii în România.

Mita se aduna la patru dimineaţa într-o parcare a unui motel din zona Porţile de Fier. Banii merg sus, foarte sus, la generali şi politicieni. Toată contrabanda este protejată şi dirijată de cei care trebuie să lupte împotriva ei. Am făcut rapoarte peste rapoarte, am colaborat cu serviciul secret al ministerului, le-am spus tot. La urmă m-am ales cu o mustrare şi amânare la avansare, apoi am fost nevoit să plec. Urmăresc ce se întâmplă în ţară. Din când în când mai prind câte unul, luat de fraier, ca să arate că fac şi ei ceva, î”, aşa sună mărturia unui ofiţer din Poliţia de Frontieră. Aceste fapte şi altele descrise cu lux de amănunte, confirmă nivelul ridicat de corupţie din această insituţie.
(mai mult…)

MAY
04

Ştirea a trecut aproape neobservată: un fost şef al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi a fost prins într-o maşină burduşită cu ţigări. DIICOT îl acuză de contrabandă. Mai putem comenta ceva în faţa oficialilor europeni care spun că nu este bine să intrăm în Schengen?

Politicienii din România plimbă poporul pe multe piste false atunci când discută despre problema Schengen. Beizadeaua numărul 1 a patriei s-a răţiot “la Olanda” pe această temă, navigând oratoric în apele căpitanului Băsescu, care a lansat atacurile cele dure la adresa acestei ţări, ultimul în luna martie.

Citiţi reacţiile agresive ale politicienilor români la adresa oficialilor din statele care amână extinderea spaţiului Schengen peste teritoriul României şi apoi reveniţi la povestea fostului şef al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, pentru a realiza în ce situaţie penibilă ne aflăm ca ţară.

(mai mult…)

MAY
03

Ponta a împărţit ciolanul puterii, la patru zile după ce a fost desemnat prim-ministru. Asta deşi în declaraţiile anterioare Ponta s-a împăunat spunând că va anunţa guvernul “la 30 de secunde” după ce este desemnat prim-ministru. Cele 30 de secunde s-au transformat in patru zile, după care Ponta a anunţat o formulă guvrenamentală plină de bube în cap.

Cel mai cinstit guvern se dovedeşte unul foarte dubios.

Cea mai dezbătută şi controversată numire este cea a lui Victor Alistar. Mai puţin s-a discutat despre schimbarea ministrului independent al Justiţiei, decizie extrem de gravă. Miercuri, Victor Ponta a mai adăugat că schimbările vor merge mai jos, până la prefecţi. Nu face nimic altceva decât ceea ce a devenit o cutumă în România: infestarea instituţiilor publice cu incompetenti plasaţi în funcţii de conducere numai pe criterii politice. Asta au făcut toţi, în toate guvernările, nimic nou sub soare.

Tardivitatea cu care a acţionat Ponta, în ciuda declaraţiilor anterioare pompoase, nici măcar nu ţine neapărat de o meteahnă a clasei politice. Este parte dintr-un fenomen care afectează aproape toate zonele societăţii Româneşti.

(mai mult…)

APR
30

Editorial preluat din Adevarul Weekend

Vestea bună este că sistemul judiciar pare să devină tot mai independent de clasa politică.

Destinul şi sistemul judiciar românesc au un simţ al umorului bine dezvoltat. Ieri au produs o coincidenţă interesantă şi foarte amuzantă în Banat, pe feuda baronului Sorin Frunzăverde.

Când a plecat din PDL, cu surle şi trâmbiţe, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin s-a declarat deranjat în primul rând de caracterul prea „poliţienesc” al statului condus de partidul din care făcea parte. După Frunzăverde au tulit-o la PNL alţi 106 membri importanţi ai filialei locale. Pentru că legea îi impunea asta, baronul de Caraş-Severin a renunţat temporar şi la funcţia administrativă. L-a lăsat la conducerea judeţului pe Ionesie Ghiroghioni, „adjunctul” lui. Frunzăverde va candida la următoarele alegeri din partea PNL. Are toate şansele să câştige, având în vedere cât este de puternic pe plan local.
(mai mult…)

APR
20

Mii de pensionari sunt umiliţi de două zile. Bieţii oameni s-au îmbulzit la instanţe ca să depună acţiuni pentru a recupera câţiva bănuţi din pensiile tăiate şi au fost trataţi cu o lipsă de respect înfiorătoare. Starea în care au fost aduşi este şi mai mizerabilă, când o comparăm cu situaţia altor pensionari, privilegiaţi, din Justiţie.

Dacă nu eşti încă pensionar, nu ridica din umeri nepăsător, pentru că situaţiile comparate mai jos se referă la faptul că suntem cu toţii parte din două categorii distincte de cetăţeni români.

Cei mai mulţi suntem simplii cetăţeni umiliţi, fraieriţi, dispreţuiţi şi furaţi de statul căruia îi plătim facturile.

Tragedie la Casa de Pensii din Iaşi: un bătrân a murit în timp ce stătea la coadă pentru o adeverinţă

Alţii sunt cetăţenii “complicaţi” cu acces la privilegii revoltătoare, pentru care statul e o vacă bună de muls şi cărora li se dau beneficii incorecte. Folosind principii rudimentare, însăilate cu scopul de a favoriza şmecherii, statul român a ajuns să producă situaţii aberante pentru care noi plătim din greu.
(mai mult…)

APR
18

Şefii Poliţiei Române au reuşit performanţa să producă un nou moment penibil. O circulară adresată Poliţiei Rutiere permite secretizarea imaginilor filmate de radare. Ordinul vine după publicarea înregistrărilor cu maşina prefectului de Timiş care goneşte nebuneşte, încălcând grosolan legea.

Întregul incident, completat acum cu această decizie, este unul dintre cele mai penibile momente din istoria Poliţiei Române. Reacţia celor care conduc acum instituţia, în faţa cazului prefectului şmecher în trafic, este siderantă şi penibilă în acelaşi timp.

După ce au fost făcute publice imaginile cu maşina Guvernului depăşind ilegal, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române a emis un ordin care blochează difuzarea imaginilor înregistrate de aparatele radar. Justificarea este că se poate leza demnitatea şoferilor. O justificare puerilă, emisă după ce ani de zile Poliţie Română a construit campanii de imagine prin difuzarea înregistrărilor cu şoferii şmecheri din trafic.
(mai mult…)

APR
16

Poliţia Română şi Jandarmeria, principalele instituţii cu atribuţii de ordine publică, au adus România aproape în starea de stat bananier. Cu interlopii şi clanurile ţigăneşti sunt mumă şi sunt ciumă cu românii care îndrăznesc să critice politicienii.

România TV a difuzat vineri, toată ziua, imagini din Caracal. Un clan ţigănesc a blocat o stradă a oraşului cu prilejul unei nunţi şi cu scopul precis de a etala opulenţa tribului. Un manelist cu nume de mezel răgea în microfon, ca un urangutan, sub privirile adormite ale mascaţilor şi jandarmilor din Olt.

Culmea penibilului, pentru cele două instituţii, un maimuţoi din grupul care a blocat strada explică transpirat că Poliţia şi Jandarmeria au venit pentru a-l proteja pe cântăreţul de manele, o vedetă importantă.

Vă daţi seama ce imagine au aceste instituţii în ochii clanurilor interlope? Cât respect impun ele, dacă sunt luate „la mişto” în faţa unei ţări întregi, de către cineva care încalcă legea, în timp ce încalcă legea şi nu este oprit?
(mai mult…)